Postul Adormirii
Maicii Domnului (popular
- al Sântă-Măriei),
care precedă
sărbătoarea
Adormirii Maicii
Domnului, e rânduit
de Biserică spre
aducerea aminte de
virtuţile alese ale
Sfintei Fecioare şi
de postul cu care ea
însăşi, după
tradiţie, s-a
pregătit pentru
trecerea la cele
veşnice.
Ca vechime, este cel
mai nou dintre cele
patru posturi de
durată. Originea lui
trebuie căutată,
probabil, prin sec.
V, când cultul
Maicii Domnului a
început a cunoaşte o
dezvoltare mai mare
şi când sărbătoarea
Adormirii ei a
început a căpăta o
mai mare importanţă.
La început însă,
nici timpul din an,
nici durata şi nici
felul postirii nu
erau la fel peste
tot; unii, în
părţile Antiohiei,
posteau o singură zi
(6 august), alţii
mai multe zile (4 la
Constantinopol, 8 la
Ierusalim); în
răsărit posteau în
luna august şi de
aceea postul era
numit şi Postul lui
August, alţii în
septembrie (apusenii,
cum fac până azi),
iar alţii nu posteau
deloc, socotind că
sărbătoarea
Adormirii este zi de
mare bucurie,
deoarece Maica
Domnului a trecut de
la amărăciunea
pământească la
bucuria cerească,
unde stă în
nemijlocită
apropiere de Fiul ei
iubit. Data şi
durata postului au
fost uniformizate în
toată Ortodoxia abia
în secolul XII,
la Sinodul Local din
Constantinopol,
ţinut la 1166, sub
patriarhul ecumenic
Luca Crysoverghi,
care a hotărât
ca postul să
înceapă la 1 august
şi să dureze 14 sau
15 zile, până la
Sărbătoarea
Adormirii (15 august),
aşa cum, de altfel,
se practica mai
înainte prin unele
părţi.
Se lasă sec în seara
zilei de 31 iulie,
iar când această
dată cade miercurea
sau vinerea, se lasă
sec cu o zi mai
înainte; de asemenea,
postul se
prelungeşte şi în
ziua sărbătorii
înseşi, dacă aceasta
cade miercurea sau
vinerea, făcându-se
dezlegare la
untdelemn, peşte şi
vin.
Postul Sântă-Măriei
este mai uşor decât
al Patruzecimii, dar
mai aspru decât al
Naşterii Domnului şi
al Sfinţilor
Apostoli.
Tipicul cel mare
(cap. 35, p. 44) şi
învăţătura pentru
posturi din
Ceaslovul mare (ed.
cit., p. 707)
prescriu ajunare
lunea, miercurea şi
vinerea, până la
Ceasul IX, când se
consumă mâncare
uscată; marţea şi
joia se consumă
legume fierte, fără
untdelemn, iar
sâmbăta şi duminica
se dezleagă la
untdelemn şi vin. La
6 august
(sărbătoarea
Schimbării la Faţă),
în orice zi ar
cădea, se face
dezlegare la
untdelemn, peşte şi
vin, dar în Pravila
mare (glava 385) se
dă dezlegare la vin
şi untdelemn nu
numai pentru sâmbete
şi duminici, ci şi
pentru marţi şi joi.
“După cum ştim, există post trupesc
şi există post duhovnicesc. Postul
trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la
mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este
atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi
cuvinte rele.
Postitor adevărat este cel care se reţine de la
desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie.
Postitor adevărat este
cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie,
sa nu facă răutate şi să nu se răzbune.
Postitor adevărat este
cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la
flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri,
osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.
Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează
mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la
dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat
postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.
Iată, creştine, postul duhovnicesc ! Ne este
folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii
patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne
este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici
postul trupesc nu este nimic.
Mulţi postesc cu trupul,
dar nu postesc cu sufletul.
Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar
nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le
poate fi folosul din aceasta ?
Mulţi postesc o zi,
două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a
răului şi de răzbunare nu vor să postească.
Mulţi se înfrânează
de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe
semenii lor - deci ce folos au din aceasta?
Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la
mită, răpire şi prădarea bunului străin - ce folos au
deci din aceasta ?
Postul adevărat şi curat este abţinerea
de la orice rău. Dacă vrei, creştine,
să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să
posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum
pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi
patimilor tale celor rele.
Să postească mintea ta de gândurile cele deşarte.
Să postească mintea ta de ţinerea de minte a
răului.
Să postească voia ta de dorirea cea rea.
Să postească ochii tăi de vederea cea rea:
întoarce-ţi ochii tăi ca să nu vada
deşertăciunea(Psalm 118, 37).
Să postească urechea ta de cântece spurcate
şi de şoapte clevetitoare.
Să postească limba ta de clevetire, de
osândire, de vorbe spurcate şi de orice cuvânt deşert şi
vătămător.
Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la
răpirea bunurilor celor straine.
Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru
răutate. «Fereşte-te de rău şi fă bine» (Psalm
33, 1 ; Petru 3, 11)
Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la
noi! Pocăieşte-te şi te înfrâneaza de la orice cuvânt,
faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi
întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu.
“Dumnezeul
nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a
celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai inainte ai
intocmit, prin Legea Ta Veche si Noua aceste zile de
post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine
Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta,
ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea
numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor
noastre, spre omorarea patimilor si spre biruinta asupra
pacatului; ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si
ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si
sa petrecem cu bunaplacere inaintea Ta in toate zilele
vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne
mantui pe noi, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam,
impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si
Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh,
acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.
Aşteptând
am aşteptat pe Domnul şi S-a aplecat spre
mine.(Ps.39,1)
În toţi
oamenii există o aşteptare adâncă, tainică,
neîncetată...
Acoperită de zgomotul vieţii, de gânduri,
pasiuni şi dorinţe, rămâne ca o temelie
metafizică a fiinţei, ca o scurgere de clepsidră
a duratei interioare... Aşteptare...
Chiar
în clipele de mare suferinţă sau fericire,
aceste stări rămân totuşi ca nişte faleze
înguste ale sufletului la marginea oceanului de
aşteptare dinlăuntrul nostru...
Fiinţa
noastră cea mai profundă e plină de o nesfârşită
aşteptare..
Cât
eşti copil, te aştepţi pe tine însuţi, cel
mare.
Tânăr,
aştepţi jumătatea.
La
maturitate, aştepţi rodul trudei tale,
împlinirea viselor copilăriei...
Bătrân,
aştepţi moartea...
Avem în
adâncul inimii o aşteptare infinit mai mare
decât toate aceste aşteptări ale
vârstelor, mai întinsă decât noi înşine, decât
lumea şi moartea...
Avem în
noi aşteptarea vieţii veşnice...
aşteptarea lui Dumnezeu! Aşteptarea pe care o
împlineşte HRISTOS, Îndumnezeitorul omului.
Dar,
dacă, ASTĂZI, cineva rămâne prizonierul uneia
din aşteptările biografiei sale, cel
care i-o va împlini va fi anti-hristul,
regele veşnicei deşertăciuni.
Doar Ortodoxia ştie să aşeze sufletul,
prin despătimire, pe temelia acelei
aşteptări care-L are ca Uşă pe
Hristos-Cel-răstignit şi ca oaspete, Sf. Treime.
Iar antihristice sunt toate uşile din
această lume prin care sufletul e atras
afară dintru aşteptarea sa metafizică,
întru aşteptarea febrilă a simţurilor:
ca să devină, cu totul şi pentru totdeauna,
prizonierul biografiei sale de muritor...
Cât mai
e timp, minte a mea, coboară-te întru
aşteptarea inimii... Ca să scapi de
întunericul care vine, viclean, odată cu zorii...
Iată-l, cum face să tremure chiar şi bezna
firească a nopţii...
Căci e
ceasul lui...
Auzi,
minte? Auzi, inimă?
Pr.Dan Badulescu despre Postul
Adormirii Maicii Domnului