Sfânta Lumina de la Ierusalim
O mare minune nu înceteaza sa se faca cunoscuta de mai bine de 1.500 de ani! Zeci de mii de oameni au povestit pe parcursul timpului minunea sfintei lumini ce singura se aprinde în interiorul Sfantului Mormânt de la Ierusalim, cât si la cei cu credinta adevarata care asteapta în exteriorul bisericii cu lumânari în mâna. Romanii au avut ocazia sa afle despre ceremonia focului sacru din cartea parintelui Iosif Trifa, “Pe urmele Mântuitorului”, dupa un pelerinaj la locurile sfinte din anul 1925. O alta marturie este cea a parintelui Cleopa (în cartea “Pelerinul Român”) care a fost la Sfântul Mormânt în anul 1975, cât si cea a parintelui Constantin Galeriu (cartea “Duhovnici romani în dialog cu tinerii”) din anul 1993 si multe alte mii de marturisiri ale romanilor care au participat la slujba Învierii de la Mormântul Sfânt.
Multi au încercat sa desfiinteze cu fel si fel de argumente si povesti aceasta minune a crestinitatii, dar aprinderea spontana a lumânarilor din mâna credinciosilor nu a putut-o explica nimeni! Chiar si în cadrul simpozioanelor de parapsihologie din interiorul armatei s-a dezbatut problema aprinderii sfintei lumini, încercând sa analizeze stiintific miracolul, fiind descris de ei drept fenomen globular. Vom detalia si acest subiect, dar mai întâi sa povestim putin din istoria acestui moment divin. Primele relatari despre Sfânta Lumina de la mormântul Mântuitorului nostru dateaza undeva în jurul secolului IV d.h. Nu putini au fost cei care au istorisit cu lux de amanunte momentul sfant în care “lumina Invierii” s-a pogorât pe pamânt. Egeria, o calugarita spaniola, a fost martora si a relatat în documente evenimentele Saptamânii Mari si ale Sfintei Lumini din Ierusalimul anului 384. Sfântul Ioan Damaschin (675-749), în opera sa poetica, face referire clara la Sfânta Lumina. Barnard, un calugar occidental, scrie în lucrarea sa “Itinerar” ca a fost martor al Luminii Sfinte în anul 870. Ahmed ibn al-Kassa, un jurist arab († 936), face una din primele referiri la proprietatile miraculoase ale Sfintei Lumini: „Desi e aprinsa, lumânarea nu te arde”. Papa Urban al II-lea, în anul 1095, cu un an înaintea celei dintâi mari cruciade pentru eliberarea Locurilor Sfinte, pomeneste într-un discurs scris ca, la Ierusalim, în Vinerea Patimilor „toate luminile din Sfântul Mormânt si dimprejur, care au fost stinse, se reaprind la porunca divina”.
Patriarhul, perchezitionat
La ora 13.00, la Altarul grecesc se savârseste Vecernia, care dureaza pâna la aproximativ ora 14.00. Dupa terminarea vecerniei, patriarhul înconjoara de trei ori Sfântul Mormânt, iar apoi se dezbraca de vesmintele arhieresti, ramânând doar în stihar (o pânza alba). Este controlat riguros de catre politistii evrei ca nu cumva sa detina vreo sursa de foc, bricheta, chibrit etc. La aceasta perchezitie asista si reprezentanti din partea musulmanilor, catolicilor, iudeilor, copti, armeni si altii. Dupa ce este controlat, se rupe sigiliul de pe usa, iar patriarhul intra înauntru cu un musulman, care îl supravegheaza neîntrerupt. Pe Sfântul Mormânt se afla presarata vata din Vinerea de dupa Prohod. Pe aceasta vata se lasa de la sine o umezeala, ca un fel de roua, si patriarhul, sub supravegherea musulmanului, se asaza în genunchi si se roaga lui Dumnezeu sa trimita din Cer Lumina. Sfânta Lumina vine diferit de la an la an si aprinde vata umezita de pe Mormânt. Dupa ce vata s-a aprins, patriarhul o ia cu mâinile si o pune în doua cupe, pe care le da diaconilor sa le duca în Sfântul Altar, iar el aprinde, din acea vata, doua manunchiuri mari de lumânari si iese împreuna cu musulmanul afara din Sfântul Mormânt, dându-le Lumina celor prezenti acolo. Autoritatile locale controleaza încaperea în care se afla Sfântul Mormânt de vineri, dupa slujba Prohodului, când se presara vata, ca nu cumva sa existe înauntru vreo sursa de foc. Dupa ce se termina de controlat fiecare coltisor, usa se sigileaza si nimeni nu mai are acces înauntru pâna dupa Vecernia din Sâmbata Mare, când intra patriarhul împreuna cu musulmanul care-l supravegheaza. Am uitat sa spun ca toate candelele si lumânarile din interiorul bisericii si Sfântului Mormânt sunt stinse ca nu cumva cineva sa “fraudeze” aprinderea Sfintei Lumini. Dar miracolul nu se produce numai în interiorul mormântului, ci si în afara sa. Multi povestesc cum au vazut venind din cer ori bulgari de lumina, coloane de lumina, sau lumina sub forma de fulger aprinzând mai multe lumânari de-odata. Toti cei care se duc de Pastele Ortodox la Sfântul Mormânt povestesc ca focul lumânarii nu arde timp de vreo trei minute. Multi s-au fotografiat si au înregistrat video cum îsi “spala” fata cu acest foc divin fara sa le ia foc nici macar parul.
Marturii ale pelerinilor
“Una dintre putinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a aratarii Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în noaptea de Înviere, adica a acelei lumini neaprinse de mana omeneasca. Asupra acestui lucru exista numeroase marturii, sute si sute de credinciosi fiind prezenti în momentul când, în noaptea Învierii lui Hristos, lumineaza pe pamânt pentru câteva clipe un foc nematerial, o lumina care poate fi tinuta în mâna fara a te arde.” Ieromonah Petroniu Tanase.
Schitul Prodromu, Muntele Athos
“Când a fost parintele Petroniu la Sfantul Mormânt, Sfânta Lumina a venit asa: Când s-a facut rugaciunea pentru Sfânta Lumina, deodata a venit un stâlp de foc si s-a speriat toata lumea, a venit deasupra Sfantului Mormânt, s-a despicat în trei, un stâlp de foc a mers la Golgota, unul la Mormântul Domnului si unul la Biserica Sfintei Învieri. În trei stâlpi s-a facut Lumina aceasta, caci nu vine în fiecare an la fel, aici sunt taine mari. De aici ar trebui catolicii sa se întoarca la Pastile ortodox, dovada adevarului: Sfânta Lumina! Catolicii trebuie sa se întoarca la ortodoxia credintei, caci au facut mare greseala când au modificat data Pastilor dupa voia lor, si nu dupa voia lui Dumnezeu. Iata o minune, care de 2.000 de ani se tot repeta, dovada Învierii sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce sa spuna sectarii, ca ei n-au nici Pasti, nici Craciun, toate le fura de la ortodocsi? Ortodoxia este singura credinta mântuitoare, care îl mântuie pe omul creat de Dumnezeu!” - Parintele Cleopa Ilie. Iata ce marturiseste Patriarhul Ierusalimului Diodor I: “Îmi gasesc drumul prin întuneric în camera interioara unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor, si dupa aceea astept. Câteodata astept câteva minute, dar în mod obisnuit minunea se întâmpla imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, în mod normal cu o tenta albastrie, dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa în cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit în fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot Mormântul, asa încât oamenii de afara vad Mormântul plin de lumina. Lumina nu arde! - niciodata nu mi-am ars barba în toti cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfânt. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde în candela. La un moment dat, Lumina se înalta si formeaza o coloana în care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumânarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul întâi Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti în Biserica”. Parintele Galeriu confirma povestea doamnei Ioana Elena Corneanu din noaptea Invierii: “Înghesuita si miscata de valul lumii, îmi plângea inima. Parca ma vedeam parasita de Dumnezeu - Doamne, m-ai lepadat de la fata ta! Luata de multime, trec pe lânga Piatra Ungerii, prin spatele Bisericii Sfantului Mormânt. Apoi, o putere m-a miscat înainte si deodata am ajuns la piciorul scarii care urca spre Golgota. Acolo, m-am strecurat prin multime si am ajuns sus, pe aripa din dreapta a Bisericii Golgotei. Ma tineam cum puteam. Patriarhul a intrat în Sfântul Mormânt. Ma rugam cu lacrimi. Deodata, apar fulgere de lumina si scântei, ca margelele, ca globuletele. Într-o mâna aveam manunchiul de 33 de lumânari, în cealalta, cinci lumânari, întinse ca în rugaciune spre lumina. Închid o clipa ochii, ca fulgerata, iar când îi deschid, vad manunchiul de 33 de lumânari aprinse. Se aprind si celelalte cinci, si lumea aprinde de la mine. Fata îmi e scaldata în lacrimi“.
S-a crapat marmura
În anul 1579, conform marturiilor istorice, armenii au dat bani sultanului Murat IV pentru a li se da voie sa intre în Biserica Sfântului Mormânt si sa tina ei slujba de Înviere. Sultanul le-a dat voie, iar armenii au patruns în biserica si au încuiat usile, lasându-i pe ortodocsi afara. Cuprins de disperare la vederea celor întâmplate, Patriarhul Ortodox a îngenuncheat pe treptele bisericii si s-a rugat lânga una dintre coloane. În timp ce se ruga, coloana de lânga el s-a despicat, lasând lumina sa vina afara prin fisura si sa aprinda facliile Patriarhului. Coloana exista si astazi (vezi foto). Calugarul rus Daniel povesteste, la anul 1106, despre minunea Sfintei Lumini si despre ceremoniile legate de aceasta într-o maniera foarte detaliata. El arata ca Patriarhul merge în Biserica Sfântului Mormânt cu doua lumânari. Acolo îngenuncheaza în fata lespezii pe care a fost asezat Mântuitorul dupa coborârea dupa Cruce. Rosteste rugaciuni si în acel moment se petrece minunea. Lumina apare chiar din lespede - o lumina albastruie, greu de descris, care în cele din urma aprinde candelele cu untdelemn si lumânarile Patriarhului. Aceasta este Sfânta Lumina, care iese din Mormânt si aprinde si lumânarile credinciosilor din biserica. Bine-cunoscutul istoric musulman Al Biruni scrie: “Un guvernator musulman a înlocuit fitilul lumânarilor cu sârma din arama, ca lumânarile sa nu se poata aprinde. Când a venit însa focul, arama s-a aprins.” Sa urmarim ce spun si dânsii: Fenomenul de “venire a Sfintei Lumini la Mormântul Domnului a fost relatat de numerosi observatori, printre care si ieromonahul Ioanichie Balan. Se pare ca el se manifesta din anul 1326, când Ierusalimul era sub ocupatia turceasca si a aparut prima data în biserica Sfantul Iacob din apropierea Sfantului Mormânt, odata cu craparea inexplicabila a unui stâlp de marmura din biserica, în vârful acestuia si dupa aceasta si la Mormântul Sfânt. Conform altor relatari, fenomenul se repeta de 20 de veacuri, din an în an, la Mormântul Domnului Iisus Hristos aflat la Ierusalim, în Sâmbata Mare a Pastelui, între orele 12.30 si 13.30, în timpul Vecerniei mari. Mormântul (la care are loc fenomenul) e controlat înca din noaptea Vinerii Mari de câtiva politisti civili necrestini, un arab, un turc si un israelian, care verifica obiectele si lespedea mormantului pentru ca aceasta sa nu aiba vreo sursa de foc si controleaza corporal pe arhiereul grec care presara vata pe mormânt. Dupa 15-20 minute de “fierbinte rugaciune”, usile mormântului sunt deschise si se observa o lumina puternica, ca o scânteie luminoasa de fulger, coborând în zig-zag din cupola mare a bisericii. Patriarhul aduna cu mâinile vata aprinsa de o flacara galben verzuie, care timp de câteva minute nu arde, si o pune în doua cupe de aur gaurite. Multi se ating de flacara cu fata, cu mâinile, cu hainele fara a se arde. Abia dupa câteva minute flacara arde normal. Dar pentru ca aceasta minune s-a raspândit atât de puternic catre cunoasterea tuturor, acum, an de an, Ierusalimul este ticsit de oameni în perioada Pastelui Ortodox pentru a primi aceasta lumina nu numai în lumânare, ci si în interiorul fiintei lor.