Maica Domnului – Mijlocitoare pentru noi, pacatosii

Iubiti frati si surori, intr-una dintre cantarile bise­ricesti se spune: Nu se pricepe nicio limba a te lauda dupa vrednicie, ci se intuneca si mintea cea mai presus de lume sa cante tie, de Dumnezeu Nascatoare. Insa, fiind buna, pri­meste credinta; ca stii ravna noastra cea dumnezeiasca; ca tu crestinilor esti ocrotitoare, pe tine te marim![1]

Si, de fapt, ce lauda putem aduce dupa vrednicie cu buzele noastre slabe si pacatoase Celei mai cinstite decat toate fapturile, mai marite decat ingerii si Arhanghelii, Preabinecuvantatei Fecioare Maria, care s-a in­vrednicit a fi Maica Dumnezeului celui Preainalt – Ocrotitoarea neamului crestinesc? Totusi, pentru a fi crestini vrednici trebuie totdeauna sa o laudam (si sa nu fim totodata neascultatori fata de voia lui Dumnezeu!) pe Pricinuitoarea mantuirii noastre, avand in vedere iubirea ei fata de noi.

Preasfanta Fecioara Maria este si se numeste Maica lui Dumnezeu si Maica tuturor crestinilor. Ea este Maica lui Dumnezeu, pentru ca din ea S-a nascut in chip firesc Dumnezeu Cuvantul, Domnul nostru Iisus Hristos, si este Maica tuturor crestinilor datorita harului infierii. Caci, daca Domnul nostru Iisus Hristos i-a numit pe toti cei ce cred in El fratii Sai(Matei 12,49-50; Luca 8,21), si daca El Se afla printre credinciosi ca Cel dintai nascut intre multi frati (Romani 8,29), noi suntem, prin urmare, fiii Nascatoarei de Dumnezeu.

Ca Maica a lui Dumnezeu, dupa vrednicia de mama, ea trebuie sa aiba la Dumnezeu acel har si acea cinste pe care se cuvine a le avea o mama fata de fiul ei; pe de alta parte, ca Maica a crestinilor, in virtutea iu­birii de mama, ea trebuie sa le arate crestinilor aceeasi mila pe care o mama trebuie sa o arate copiilor ei. Insa harul, pe care il are Preasfanta Fecioara de la Dumnezeu, trebuie sa corespunda vredniciei Maicii lui Dumnezeu, iar aceasta vrednicie este nemarginita; prin urmare, si harul pe care ea il primeste este nemarginit.

La fel si mila pe care ea o arata crestinilor, trebuie sa corespunda iubirii unei mame fata de copiii ei, iar aceasta iubire este, de asemenea, nemarginita. Punand fata in fata harul nemarginit pe care il primeste ca Maica a lui Dumnezeu de la Dumnezeu si iubirea si mila nemarginita, pe care ea, ca Maica a crestinilor, le arata acestora, trebuie sa recunoastem ca Preasfanta Fecioara Maria este un adanc nemasurat de puteri si daruri binecuvantate.

Si, intr-adevar, Biserica dupa vrednicie o lauda si o preamareste pe Preacurata Fecioara prin multe cantari si laude duhovnicesti, alcatuite in cinstea ei, stiind ca alt ajutor, atat de grabnic si credincios, dupa Dumnezeu, la nimeni nu mai gasim. Ca Maica a lui Dumnezeu, ea are mai mult decat toti sfintii si toti in­gerii indraznire la Fiul si Dumnezeul ei, iar ca Maica a crestinilor, mai mult decat sfintii si ingerii ne arata noua, fiilor ei, binefaceri. De aceea, Sfanta Biserica, nu­mind-o pe Maica Domnului, Ocrotitoarea si Mijlocitoarea noastra inaintea Fiului ei si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ne porunceste sa alergam in chip deosebit in rugaciune la Preasfanta Fecioara.

Dar, poate va intreba cineva: Pentru ce trebuie sa alergam la mijlocirea ei cand Hristos, Mantuitorul nostru ne-a rascumparat din pacat si primeste El Insusi rugaciunile noastre in chip nemijlocit? Da, intr-adevar, noi, credinciosii, avem indraznire catre Domnul, dar numai in cazul in care constiinta noastra nu este impovarata de pacate, cand inima noastra nu ne osan­deste (1 Ioan 3, 21). Dar cine se poate lauda ca are inima curata? Cine nu isi da seama ca nu numai dupa botez, dar si dupa multe spovedanii, foarte adesea L-a maniat si Il manie pe Rascumparatorul sau prin incal­carea poruncilor Lui? Gresim in fiecare zi, in fiecare ceas si in fiecare clipa; sa spuna aceasta constiinta fie­caruia. Vai noua! Cu cat de multe si felurite pacate s-a intinat viata noastra si se infatiseaza ca un sir ne­intrerupt de faradelegi dintre cele mai grele! Cata necuratie este in gandurile noastre, cate vorbe rusinoase sunt pe limba noastra! Cata viclenie vede in faptele noastre Fiul lui Dumnezeu! Vede si rabda, pentru ca este indelung-rabdator.

Dar, atat timp cat noi, nepriceputii, vom ramane nepocaiti, neindreptati, si vom starui in rautatea noas­tra, prin nerecunostinta noastra Il vom mania pe El si vom starni mania Lui cea dreapta asupra noastra. Si atunci El nu ne va mai rabda, ci fiind gata sa ne pedep­seasca, ne va ameninta cu chinul vesnic si cu durerea, cu moartea trupeasca si cu alte nenorociri. Sabia Sa o va luci, arcul Sau l-a incordat si l-a pregatit si in el a gatit unelte de moarte (Psalmi 7, 12-13). Unde, dar, vom fugi noi, pacatosii si nenorocitii, de la dreapta manie a Fiului lui Dumnezeu? Alta scapare nu avem decat sa ne pocaim si sa cadem la picioarele Dumne­zeului nostru, Celui iubitor de oameni. Dar, pentru ca am incalcat poruncile Mantuitorului nostru, ne pier­dem indraznirea catre El, si dupa pacatele noastre nu indraznim sa strigam la Dumnezeu, ci avem nevoie de mijlocire inaintea Lui.

Iar aceasta mijlocire o gasim in persoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Noi cerem ocrotirea ei, si ea il indupleca spre noi pe Fiul ei prin mijlocirea ei, ce este mai puternica decat mijlocirea tuturor sfintilor si a tuturor ingerilor, pentru ca ea, ca Maica a lui Dumnezeu, este mai presus decat toti sfintii, ea este mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii.Si, cand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Il roaga pentru cineva pe Fiul ei si Dumnezeu, Domnul nu ii lasa cererea fara raspuns. Cu dragoste mijloceste ea inaintea lui Dumnezeu pentru toti cei ce cred in El, cand ei hotarasc sa renunte la faradelegile lor, si sa fie crestini adevarati si ravnitori. Cu dragoste, spunem, pentru ca ea este din neamul nostru; ea stie neputintele noastre, ispitele noastre, si cat de greu este sa luptam cu ele fara ajutor de sus.

Preasfanta Fecioara ii iubeste pe crestini cu iubire de Maica, si, de aceea este cu neputinta sa nu-i ajute pe cei ce, chiar daca din neputinta gresesc, totusi se caiesc si doresc sa se mantuiasca, in pofida tuturor piedicilor intalnite pe calea mantuirii. Iar aceste piedici le stie oricine a inceput sa traiasca crestineste, cu dorinta de a dobandi fericirea vesnica sau Imparatia Cerurilor, cea gatita dreptilor. Insa il purtam mereu cu noi pe vrajmasul vietii crestinesti – trupul, care lupta impotriva duhului si ne trage spre pamant. Iar in afara noastra – avem lumea pacatoasa cu nenuma­ratele ei sminteli si pe cel mai rau potrivnic al mantui­rii noastre – diavolul, care umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5, 8). Asupra celor ce se ingrijesc putin de mantuirea lor, putin navaleste si el cu ispitele lui, insa cei ce doresc a dobandi desavarsirea in viata crestineasca, se afla in neincetata lupta cu el, cu cursele lui viclene, care sunt fara de numar. Si unde, dar, sa aflam puteri pentru izbanda in lupta cu piedicile aratate? — In harul lui Dumnezeu si in rugaciunile catre Maica Domnului. Ca de nu ai fi statut Tu inainte rugandu-Te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi?

Iubiti frati si surori, inaintasii nostri o cinsteau in chip deosebit pe Maica Domnului, si nadejdea lor niciodata nu era acoperita de rusine. Istoria patriei noas­tre marturiseste despre mila deosebita, pe care Maica Domnului a aratat-o fata de ea in zilele cele mai grele ale incercarilor poporului ortodox rus. Minunile savar­site de Preasfanta Fecioara sunt atat de multe, incat este cu neputinta a le numara pe toate. Intreaga istorie a neamului nostru este plina de marturii despre aceste mile ale Maicii Domnului, care a binevoit in chip de­osebit asupra Rusiei pentru simplitatea si bunatatea sufleteasca a credinciosului rus, pentru taria si curatia dreptslavitoarei lui credinte. In vietile sfintilor se po­vesteste ca binecredinciosii nostri inaintasi aveau obiceiul de a se incredinta pe ei insisi si pe cei apropiati lor Acoperamantului sfintilor si indeosebi al Nascatoa­rei de Dumnezeu. Imparateasa Cereasca si placutii lui Dumnezeu erau ocrotitori nebiruiti pentru cei ce le erau incredintati.

Un om binecredincios avea ca sotie o femeie blanda si evlavioasa si o fetita de sase ani, pe care, de asemenea, o crescuse in evlavie si in frica lui Dumnezeu. Odata a trebuit sa plece de acasa pentru negot, iar femeia, petrecandu-l, l-a intrebat: „Cui ne vei incredinta pe mine si pe fiica ta?” – „Doamnei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu” - a raspuns barbatul si, luandu-si ramas-bun de la ele, a plecat la drum.

Si, iata, diavolul i-a insuflat slujitorului acestei familii binecredincioase sa ridice mana asupra stapanei sale si, omorand-o, sa fure cele mai pretioase lucruri si sa fuga. Nelegiuitul a luat din bucatarie un cutit si a pornit spre camera ei sa savarseasca aceasta nelegiuita fapta. Insa abia s-a atins de usa ei, ca indata a fost lovit de orbire, si nu se putea misca nici inainte, nici inapoi. Indelung s-a straduit sa intre insa o putere nevazuta il oprea. Nebunul, necunoscand atotputernicia Proniei lui Dumnezeu, ce poarta grija de toata lumea si, mai ales, de om, voia cu orice pret sa-si duca la indeplinire gandul, ce i-l pusese diavolul in inima! Si a inceput s-o cheme pe stapana sa, cerandu-i sa vina la el. Nebanuind nimic, stapana, totusi, s-a mirat de rugamintea lui si nu a mers la el, ci i-a poruncit lui insusi sa vina la ea. Atunci el i-a cerut sa  vina fiica ei, la care ea, desi nu stia nimic despre intentia lui, i-a raspuns prin acelasi refuz. Dupa aceea, nelegiuitul, fara a se cuminti, in deznadejde si rautate din pricina ca nu-si putuse duce la indeplinire gandul sau, s-a lovit pe sine insusi cu cutitul. Auzind tipatul stapanei, indata s-au adunat vecinii si, gasindu-l pe slujitor inca viu, au aflat ce si cum s-a intamplat. Toti au cunoscut atunci caile, nepatrunse in acest caz, ale Proniei lui Dumnezeu si au dat slava lui Dumnezeu st Ocrotitoarei celor credinciosi, Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria.

Asadar, cunoscand mila nespusa a Maicii lui Dumnezeu, sa pretuim dragostea ei fata de noi si pe a noastra – fata de ea, sa ne pazim curati de toata faradelegea si pacatul, si cu credinta adanca sa Il cinstim pe Fiul ei, pe Domnul nostru Iisus Hristos, asa cum Il cinsteau binecredinciosii nostri inaintasi. Sa alergam totdeauna la ea, la minunata Ocrotitoare a neamului crestinesc. De ne va lovi vreo nenorocire sau necaz su­fletesc, degraba sa alergam la rugaciune catre Stapana; de ne chinuiesc pacatele sau patimile, sau ne stapa­nesc obiceiurile rele, sa alergam la Mijlocitoarea man­tuirii noastre. De ne va lovi amaraciunea, durerea sau boala, sa ne amintim de Preabinecuvantata Fecioara, care a stat la Crucea Fiului sau, sa indreptam catre ea rugaciunile noastre cu suspine si sa fim incredintati ca ea intelege necazurile noastre, ea vede nenorocirea noastra, ea revarsa mila si incalzeste cu iubirea ei de Maica sufletul nostru bolnav, si ne izbaveste de pri­mejdie si de relele imprejurari.

Catre cine voi striga, Stapana, la cine voi alerga intru necazul meu, daca nu la tine, Imparateasa Cerurilor! Tu ne ajuta noua, ca intru tine nadajduim si intru tine ne laudam. Bucura-te, Bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant.Amin.

Cititi si :

Raiul de taină al Ortodoxiei

Preasfanta Fecioara – nadejdea noastra nerusinata